Firmele și organizațiile neguvernamentale din România care dezvoltă proiecte cu impact asupra orașelor au la dispoziție o nouă oportunitate de finanțare. O competiție națională pune la bătaie premii totale de 90.000 de euro, iar câștigătorii pot primi până la 20.000 de euro.
Social Awards 2026 se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderilor sociale, cooperativelor și organizațiilor neguvernamentale.
Proiectele trebuie să contribuie la dezvoltarea comunităților și pot viza domenii precum sustenabilitatea, infrastructura urbană, impactul social sau dezvoltarea economică.
Premiul cel mare este de 20.000 de euro
Fondul total de premiere, în valoare de 90.000 de euro, este împărțit în mod egal între mediul de afaceri și sectorul neguvernamental.
Pentru fiecare dintre cele două categorii vor fi acordate câte trei premii:
Locul I – 20.000 de euro
Locul II – 15.000 de euro
Locul III – 10.000 de euro
În total vor fi selectate șase proiecte câștigătoare, trei dezvoltate de firme și trei din sectorul neguvernamental.
Ce tipuri de proiecte pot participa
Competiția urmărește proiecte care contribuie la regenerarea și dezvoltarea orașelor din România.
Printre domeniile eligibile se numără economia circulară, protecția mediului, amenajarea spațiilor verzi, mobilitatea sustenabilă, soluțiile smart city, eficiența energetică, serviciile pentru persoane vulnerabile, antreprenoriatul social, digitalizarea și susținerea producătorilor locali.
Un avantaj important este că proiectele nu trebuie să fie obligatoriu noi. Pot participa atât inițiative pregătite pentru lansare, cât și proiecte aflate deja în implementare sau finalizate în ultimele 12 luni.
Înscrierile sunt deschise până în noiembrie
Cei interesați își pot înscrie proiectele până la data de 6 noiembrie 2026.
La evaluare va conta impactul concret pe care proiectul îl poate avea asupra comunității, economiei locale sau mediului.