Depopularea nu este o fatalitate geografică și nici o poveste despre oameni care „nu-și mai iubesc locul”. Este, de cele mai multe ori, rezultatul unei comparații simple: ce pot construi aici și ce pot construi în altă parte?

Există cifre care trec prin știri și dispar până seara. Și există cifre care, dacă le privești fără grabă, spun o poveste întreagă despre un loc. În 1992, județul Vaslui avea 461.374 de locuitori. La recensământul din 2021 mai erau 374.700. Aproape 87.000 de oameni mai puțin în trei decenii. Nu este doar o scădere într-un tabel. Este echivalentul unui oraș mare care s-a risipit, casă cu casă, familie cu familie, generație cu generație.

Depopularea are un defect: nu face zgomot. O fabrică închisă se vede. Un spital care își suspendă o secție produce revoltă. O școală care rămâne cu tot mai puțini copii pare, la început, doar o problemă de efective. Un sat cu zece case nelocuite pare încă sat. Dar, după ani, toate aceste lucruri se adună și schimbă însăși logica unei comunități.

Magazinul vinde mai puțin, transportatorul are mai puțini călători, primăria are mai puțină presiune pentru servicii, firmele găsesc mai greu angajați, iar copiii cresc cu ideea că maturizarea începe cu plecarea.

Poate că judecăm greșit oamenii care pleacă

Aici cred că trebuie schimbat tonul discuției. Prea des îi judecăm pe cei care pleacă. Spunem că tinerii nu mai au răbdare, că vor bani repede, că nu mai sunt legați de loc. Este o explicație comodă, pentru că mută responsabilitatea de la comunitate la individ.

Un tânăr nu este obligat moral să rămână într-un județ doar pentru că s-a născut aici. El își compară salariul, șansa de a învăța o meserie, timpul pierdut pe drum, accesul la un medic, posibilitatea de a cumpăra sau închiria o locuință, locurile unde își poate petrece timpul și, mai ales, perspectiva că peste cinci ani va fi mai bine decât azi.

Problema Vasluiului nu este că nu are oameni valoroși. Dimpotrivă. Poate cea mai dureroasă dovadă este tocmai faptul că vasluieni plecați de aici se descurcă foarte bine în Iași, București, Cluj, Timișoara, Italia, Germania, Marea Britanie sau oriunde au găsit un sistem care le-a dat o scară pe care să urce.

Când un om reușește în altă parte, nu înseamnă că locul din care a plecat a eșuat în a-l forma. Dar poate însemna că a eșuat în a-i oferi pasul următor.

Nu îi aduci acasă cu discursuri despre rădăcini

De aceea, expresia „să-i aducem pe tineri acasă” mi se pare incompletă. Nu îi aduci acasă cu afișe, festivaluri sau discursuri despre rădăcini. Îi aduci ori, mai realist, îi faci să ia în calcul întoarcerea când acasă există o ofertă de viață credibilă.

Asta înseamnă școli profesionale legate de angajatori reali, administrații care nu tratează investitorul mic ca pe un solicitant suspect, transport între localități care permite naveta, servicii medicale accesibile, creșe și grădinițe, internet bun, locuințe și un spațiu urban în care să nu simți că după ora 18.00 orașul se închide.

Mai înseamnă ceva: să nu ne mai imaginăm dezvoltarea numai în proiecte mari, inaugurate cu panglică.

Un județ poate pierde oameni și în timp ce construiește. Poți avea trotuare noi și totuși să nu ai locuri de muncă potrivite pentru absolvenți. Poți avea o clădire renovată și totuși să nu ai specialiști care să lucreze în ea. Poți avea un parc frumos și, în același timp, o economie care îi împinge pe cei de 25–35 de ani către alte orașe.

Infrastructura contează enorm, dar ea trebuie să lege oportunități, nu doar puncte pe hartă.

Vasluiul are și avantaje. Problema este cum le folosim

Vasluiul are și un avantaj pe care îl folosim prea puțin: costul mai mic al vieții față de marile centre, proximitatea dintre oameni, terenul disponibil, poziția de județ agricol și de frontieră, accesul la bani europeni și o diasporă uriașă care păstrează legături economice și emoționale cu locul.

Din aceste lucruri se poate construi o strategie. Dar nu una bazată pe ideea că „ne salvează cineva”, ci pe o întrebare mai concretă: ce tipuri de activități pot funcționa aici și pot plăti suficient de bine încât un om să nu considere plecarea singura decizie rațională?

Nu există o singură soluție și nici un mandat de patru ani care să repare trei decenii. Dar există o diferență uriașă între un județ care pierde populație și acceptă asta ca destin și un județ care își organizează politicile publice în jurul acestei probleme.

Prima categorie numără plecările. A doua încearcă să producă motive de întoarcere.

Adevăratul indicator al dezvoltării

Poate că acesta ar trebui să fie indicatorul după care judecăm dezvoltarea Vasluiului în următorii ani. Nu câte proiecte am bifat, ci câți oameni au ajuns să spună:

„Pot să-mi fac viața aici.”

Pentru că adevărata problemă nu este că un vasluian pleacă să învețe, să lucreze sau să vadă lumea. Problema începe atunci când, după ce a văzut alternativele, nu mai găsește niciun motiv serios să se întoarcă.